Apariţia unei entităţi artistice româneşti într-un tărâm de o cromatică multiculturală ar putea părea o utopie. Nimic mai fals, o dovedeşte istoria deja scrisă a teatrului româno-canadian “Ars Nova” din Toronto. Fondată la iniţiativa unuia dintre talentaţii artişti ai diasporei românesti, regizorul şi coregraful Amatto Reginald Checiulescu, echipa acestui teatru impune atenţiei comunităţii noastre o nouă imagine a dimensiunii artei patronate de Thalia şi propune în acelaşi timp un mod de prezervare a identităţii artistice românesti.

Ce-i deosebeşte pe actorii “Ars Nova” de alte formaţii similare născute pe pământ canadian? În primul rând unitatea remarcabilă dintre cuvânt, mişcare şi sunet a prestaţiei artistice; un sincretism al artelor reunite sub acelaşi patronaj de către artistul Amatto Reginald Checiulescu, el însuşi venind din lumea spectacolului sincretic, Opera. Interpreţii “Ars Nova” nu doar îşi spun rolurile, le dansează, le mimează, încântând publicul prin multitudinea faţetelor talentului lor artistic. În al doilea rând, uimitoarea longevitate prin comparaţie cu efemerele apariţii teatrale similare; în timp ce acestea s-au şters încet din memoria publicului după doar una sau două reprezentaţii, trupa “Ars Nova” se menţine pe “afiş” de mai bine de o decadă şi nu intenţionează în nici un caz să părăsească scena teatrală atât de iubită.

Ideea teatrului datează încă din primăvara lui 2002, dar s-a concretizat abia în 2003 cu premiera spectacolului “Caragiale de ieri şi de azi”, prezentat pe scena sălii de spectacole de la Yorkwood Library pe data de 4 aprilie. Trei dintre cele mai cunoscute schiţe ale maestrului comediei româneşti, “Five o’clock”, “Amicii” şi “Un pedagog de şcoală nouă” au încântat publicul românesc din Toronto, alături de savuroasa comedie “O noapte furtunoasă”, spectacol montat de Amatto Reginald Checiulescu într-o versiune clasicizantă şi modernistă în acelaşi timp, încercând o apropiere de ideea spectacolului sincretic prin inserarea muzicii şi dansului alături de actorie. De notat scenografia simbolică, de o remarcabilă funcţionalitate semnată tot de Amatto Reginald Checiulescu. În absenţa marilor spectacole, membrii echipei “Ars Nova” au mai apărut “în luminile rampei” interpretând câteva dintre micile scenete ale scriitorului Ion Luca Caragiale: Andreea Diaconescu, Camelia Dan, Iuliana Cozma şi Adrian Oţoiu au jucat în faţa studenţilor români “Five o’clock” în 17 aprilie 2003 la University of Toronto, iar Lucian Fetilă, Mihai Cozma şi Adrian Oţoiu au oferit publicului românesc o nouă versiune actoricească a schiţei “Amicii” la restaurantul “Transilvania” de pe Yonge Street în cadrul “Caravanei” româneşti pe data de 30 iunie a aceluiaşi an. S-ar părea că o scurtă şi binemeritată pauză a adus maturitatea artistică aşteptată şi a ajutat echipa să depăşească inerentele stângăcii ce-i dominau jocul.

Ceea ce a urmat în 2004 ar fi putut părea un proiect prea ambiţios pentru o trupă atât de tânără, dacă nu ar fi fost talentul şi dăruirea tuturor membrilor echipei, chiar şi în absenţa unui antrenament profesional specific; “Ars Nova” a montat în aceeasi formulă regizorală una dintre cele mai frumoase comedii româneşti, piesa “Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa. Aerul refreşizant şi tineresc, amintind nostalgic de începuturile artei teatrale în România a fost înlocuit de maturitatea, inteligenţa şi mai ales explozivul talent, demonstrate în ambele reprezentaţii susţinute pe 21 Februarie şi 17 Aprilie 2004 la sala teatrului Betty Oliphant de pe Jarvis Street de către o echipă formată din Lucian Fetilă, Amatto Reginald Checiulescu, Dan Făşie, Iulia Fetilă, Andrei Zodian/Călin Herţeg, Iuliana Cozma şi Camil Coajă. Ceea ce e mai important, succesul a constituit un imbold pentru membrii teatrului “Ars Nova”. Montarea a fost reluată în toamna aceluiaşi an, beneficiind din nou de o sală plină, ca o dovadă a aprecierii pe care publicul românesc a acordat-o performanţei lor.

A urmat o perioadă mai îndelungată, în care trupa şi-a căutat o nouă formulă actoricească şi a ales o comedie cu totul diferită; “D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale a fost reprezentată în primăvara lui 2009 tot pe scena Betty Oliphant Theatre. Ion Luca Caragiale a observat anumite tipologii în cârciumele din Bucureştiul secolului al XIX-lea. În piesa “D’ale carnavalului” aceste tipologii au fost transformate în personaje precum: Miţa Baston, Didina Mazu, Nae Girimea (frizerul), Mache Răzăchescu zis Crăcănel, Iordache (calfa frizerului), Iancu Pampon şi Catindatul. Succesul de sală al echipei “Ars Nova” fost cu siguranţă datorat excelentului joc actoricesc al artiştilor Marina Rîmniceanu, Ioana Belchiţă, Camil Coajă, Relu Georgescu, Dan Micu, Nicolas Popescu, Călin Herţeg şi Alexandru Belchiţă, dar nu numai: o scenografie minimală dar extrem de sugestivă, dansurile de epocă ce au însoţit permanent scenele carnavalului, muzica semnată Johan Strauss au completat fericit încă una din reuşitele echipei “Ars Nova”. Un an mai târziu piesa este reluată în aceeaşi distribuţie (exceptându-l pe Rareş Bunea care l-a înlocuit pe Călin Herţeg), dar cu o aură atât de diferită; jovialitatea nonşalantă a interpretului Relu Georgescu în rolul Iordache, apariţia spontană şi plină de haz a actorului Rareş Bunea în Catindatul, Miţa Baston cu ai ei regiştri excelent gradaţi de către actriţa Marina Rîmniceanu, un Iancu Pampon tunător şi hilar interpretat de Dan Micu, Nicolas Popescu, curtenitor şi galant în rolul Nae Girimea, apariţia caricaturală a lui Crăcănel, excelent ilustrat de Camil Coajă.

Reluând spectacolul cu piesa “Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, Compania Româno-Canadiană de Teatru “Ars Nova” a reușit, în cele două reprezentații de pe 4 noiembrie 2012, să readucă în lumina reflectoarelor o nouă montare a piesei, cu un decor realist și frust, fără nici un artificiu lucios, funcțional și de mare efect, menit să lase să se întrevadă marea vocație de artist plastic a maestrului Amatto Reginald Checiulescu; un spectacol care a meritat din plin aplauzele la scenă deschisă ale unui public ce enumera și câteva oficialități importante ale comunității românești: Consulii României la Toronto, domnii Doru Liciu și Gabriel Petric, Consulul Onorific al Republicii Moldova, domnul George Oprea, sau domnul Corneliu Chișu, MP, Pickering-Scarborough East. Ca un corolar al serii, domnul Chișu a oferit maestrului Amatto Reginald Checiulescu Diploma de onoare a Guvernului Canadei pentru împlinirea a 9 ani de activitate artistică și pentru punerea în scenă a numeroase piese românești de teatru.

Și iată-i acum pe actorii teatrului Ars Nova realizând scenic una dintre cele mai jucate comedii ale dramaturgiei clasice românești, “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Distribuția pe care regizorul Amatto Reginald Checiulescu a asamblat-o pentru spectacolele toronteze este una matură, formată din artiști care au trecut deja prin botezul emoției scenice care le-a adus profunzimea si seriozitatea înțelegerii artistice a rolul abordat. Publicul româno-canadian, iubitor al teatrului românesc este, așadar, invitat să urmărească cele doua reprezentații ale piesei “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale la Toronto, pe scena teatrului Betty Oliphant pe data de 30 octombrie și 6 noiembrie 2016 la ora 3 pm. Spectacolul promite nu doar un joc actoricesc excelent, dar și o montare deosebită, cu o scenografie unică și costume originale.