În peisajul artistic al emigrației românești din Canada, apariția Teatrului “Ars Nova” proiectează o nouă dimensiune într-un spațiu multicultural, o dimensiune a talentului etalat în seara de 4 Aprilie, în spectacolul “Caragiale de ieri și de azi” prezentat la Yorkwood Library. Măiastra baghetă regizorală a artistului Amatto Checiulescu a adus pe scenă o perfectă reeditare a ambianței create de marele nostru dramaturg, cu acea aură patinată și acel superb parfum de mahala pe care probabil numai un român de mult absent din țara o putea realiza.
Prima parte a spectacolului a juxtapus trei dintre cele mai cunoscute schițe ale scriitorului român, legate prin inventivitatea aceluiași talentat artist care semnează și scenografia spectacolului:… “Five o’clock”,… “Amicii”,… “Un pedagog de școală nouă”…Cea de-a doua parte a spectacolului a oferit publicului una dintre perlele comediei românești, piesa “O noapte furtunoasă” a geniului dramaturgiei noastre I. L. Caragiale, într-un cadru simplu și eficient, sugerând mai curând decât reliefând atmosfera periferiei de la începutul secolului trecut, cu figurile parcă desprinse dintr-o Commedia dell’arte... Regia semnată Amatto Checiulescu a reușit să realizeze acea armonizare a pestrițelor figuri ale lui Nenea Iancu la peisajul social al secolului XXI, într-un cadru în care micile inadverțente datorate regiei de culise în special nu au impietat asupra unei reprezentații de ținuta. Aceasta în ciuda faptului că echipa “Ars Nova” este alcatuită într-o substanțială proporție din amatori, în ciuda unui public puțin participativ.
Dacă ar fi să definim în numai două cuvinte reprezentația trupei “Ars Nova”, acelea ar fi clasicitate și modernism.

Atacând curajos, la numai cea de-a doua performanță din istoria companiei, o bucată evident mai complexă din punct de vedere al registrului artistic decât piesa de debut (“O noapte furtunoasă”), trupa nășită și crescută sub aripa directorului Amatto Checiulescu etalează o evidentă creștere artistică, pe fondul unei versatilități surprinzătoare pentru o echipă de amatori aflați, înca, la primii pași. Acestea sunt premizele pe baza cărora vom analiza spectacolul, și nu prin aducerea în discuție a unor nume ca Giugaru, Cazaban, Finteșteanu sau Sică Alexandrescu pe care, din motive de vârsta, doar o minoritate a românilor interesați actualmente de fenomenul teatral au avut ocazia de a-i urmări vreodată…
Scenografia clasică, lipsită de stridențe, se constituie într-un cadru adecvat derulării dramatice. Tradiționalismul scenografic este fericit completat de jocul de lumini care poleiește târgușorul cenușiu într-o lumină de consistență fauvistă, fapt care conferă peisajului o doză suplimentară de oniric. La rândul ei, regia muzicală ne readuce cu precizie la locul geografic și cultural, ca și la momentul, respectiv. Un cuvânt aparte se cuvine a fi dedicat mișcării scenice plină de inventivitate și dinamism, cu ruperi de ritm și direcție care se încadrează organic în mai sus amintita mișcare de carusel, trădând pe marele balerin care continuă să vibreze în personalitatea complexă a regizorului.
Trebuie să mărturisesc că sentimentul pe care l-am încercat urmărind noua producție a companiei teatrale Ars Nova a fost nu unul de participant la un simplu eveniment teatral, ci de invitat de gală la o autentică sărbătoare comunitară. Aplauzele entuziaste ale audienței, ca și ovațiile din final, nu fac decât să valideze această opinie.

Am fost dintotdeauna fascinată de muzicienii, balerinii, sau actorii care nu s-au lăsat intimidați de valoroasele performanțe ale înaintașilor, ci au încercat o nouă interpretare, proprie temperamentului lor artistic… Am considerat deci că punerea în scenă, în afara granițelor României, cu o echipă de teatru formată în majoritate din artiști amatori, a unei piese complexe și dificil de jucat, care a văzut lumina rampei de-a lungul anilor în România în interpretarea unor artiști cunoscuți, a reprezentat nu numai un gest de generozitate, dar și de curaj…Dorința de a traversa o asemenea experiență a stimulat cred curajul de a alege această piesă dificil de jucat. Am salutat cu bucurie hotarârea teatrului Româno-Canadian “Ars Nova” de a ignora toate barierele și de a monta cunoscuta piesă din dramaturgia românească interbelică, “Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa.
Am asistat în 2003 la primul spectacol al teatrului Româno-Canadian cu dramatizarea câtorva schițe de Caragiale și cu piesa “O noapte furtunoasă”. Am remarcat de atunci preocuparea direcțiunii trupei pentru detalii ca prezentarea grafică a programelor de sală, organizarea pauzelor cu cafea și biscuiți, sau ilustrațiile muzicale dintre acte. Aceeași rigoare a devenit între timp eticheta de profesionalism a teatrului, acum companie cu statut de societate non-profit. Alegerea, printre altele, a locului reprezentației, o elegantă și autentică sală de teatru, utilată cu echipamentul tehnic necesar, a contribuit la succesul spectacolului…
Scenografia concepută de directorul artistic al trupei, Amatto Checiulescu, a complementat în chip fericit regia piesei. Am recunoscut personalitatea lui Amatto în micile lui “glume” regizorale: mișcările lui Tache și Ianke în jurul gărdulețului din gradină, sau fuga în jurul copacului din scena finală…
Muzica înaintea ridicărilor de cortină, rafinată și de bun gust, a contribuit la completarea ambianței.
Este evident că teatrul Româno-Canadian “Ars Nova” este în plină ascensiune profesională. Nu putem decât să ne bucurăm de progresele lui, atât pe plan organizatoric cât și artistic și să mulțumim pentru curajul și devotamentul cu care echipa a muncit la realizarea spectacolului. Prestația trupei a fost o reușită și vom urmări în continuare, cu plăcere și interes, viitoarele ei producții.

Nevoia proprie de exprimare pe tarâm artistic, alături de necesitatea conectării comunității românești din Toronto la cultura de acasă, au pregătit și determinat nașterea teatrului “Ars Nova”. O echipă de amatori cu o conducere profesionstă și animată de tentația unor proiecte teatrale ambițioase au facut ca, în primavara anului 2002 sa înceapă repetițiile (n. red.: în condiții precare, trupa fiind tolerată în spațiul unei case de cultura aparținând altei naționalități) și, în 2003 să se producă prima ieșire în public: spectacolul “O noapte furtunoasă” după ce s-a încercat o primă cunoștință cu personajele caragialiene printr-un colaj de “momente și schițe”…
Sâmbată, 21 februarie a avut loc, bucurându-se de mult succes, premiera piesei “Take, Ianke și Cadîr”. &În distribuție: Amatto Checiulescu (Take), Lucian Fetilă (Ianke), Dan Fâșie (Cadîr), Iulia Fetilă (Ana), Andrei Zodian (Ionel), Camil Coajă (Ilie), Iuliana Cozma (Baba Safta).