Apariţia unei entităţi artistice româneşti într-un tărâm de o cromatică
multiculturală ar putea părea o utopie. Nimic mai fals, o dovedeşte
istoria deja scrisă a teatrului româno-canadian “Ars Nova”
din Toronto. Fondată la iniţiativa unuia dintre talentaţii artişti ai
diasporei românesti, regizorul şi coregraful Amatto Reginald Checiulescu,
echipa acestui teatru impune atenţiei comunităţii noastre o nouă
imagine a dimensiunii artei patronate de Thalia şi propune în acelaşi
timp un mod de prezervare a identităţii artistice românesti.
Ce-i deosebeşte pe actorii “Ars Nova” de alte formaţii
similare născute pe pământ canadian? În primul rând unitatea
remarcabilă dintre cuvânt, mişcare şi sunet a prestaţiei artistice; un
sincretism al artelor reunite sub acelaşi patronaj de către artistul
Amatto Reginald Checiulescu, el însuşi venind din lumea spectacolului
sincretic, Opera. Interpreţii “Ars Nova” nu doar îşi spun
rolurile, le dansează, le mimează, încântând publicul prin
multitudinea faţetelor talentului lor artistic. În al doilea rând,
uimitoarea longevitate prin comparaţie cu efemerele apariţii teatrale
similare; în timp ce acestea s-au şters încet din memoria publicului
după doar una sau două reprezentaţii, trupa “Ars Nova” se
menţine pe “afiş” de mai bine de o decadă şi nu intenţionează
în nici un caz să părăsească scena teatrală atât de iubită.
Ideea teatrului datează încă din primăvara lui 2002, dar s-a
concretizat abia în 2003 cu premiera spectacolului “Caragiale de
ieri şi de azi”, prezentat pe scena sălii de spectacole de la
Yorkwood Library pe data de 4 aprilie. Trei dintre cele mai cunoscute
schiţe ale maestrului comediei româneşti, “Five
o’clock”, “Amicii” şi “Un pedagog de
şcoală nouă” au încântat publicul românesc din Toronto, alături
de savuroasa comedie “O noapte furtunoasă”, spectacol
montat de Amatto Reginald Checiulescu într-o versiune clasicizantă şi
modernistă în acelaşi timp, încercând o apropiere de ideea
spectacolului sincretic prin inserarea muzicii şi dansului alături de
actorie. De notat scenografia simbolică, de o remarcabilă
funcţionalitate semnată tot de Amatto Reginald Checiulescu. În absenţa marilor
spectacole, membrii echipei “Ars Nova” au mai apărut
“în luminile rampei” interpretând câteva dintre micile
scenete ale scriitorului Ion Luca Caragiale: Andreea Diaconescu,
Camelia Dan, Iuliana Cozma şi Adrian Oţoiu au jucat în faţa
studenţilor români “Five o’clock” în 17 aprilie 2003
la University of Toronto, iar Lucian Fetilă, Mihai Cozma şi Adrian
Oţoiu au oferit publicului românesc o nouă versiune actoricească a
schiţei “Amicii” la restaurantul
“Transilvania” de pe Yonge Street în cadrul
“Caravanei” româneşti pe data de 30 iunie a aceluiaşi an.
S-ar părea că o scurtă şi binemeritată pauză a adus maturitatea
artistică aşteptată şi a ajutat echipa să depăşească inerentele
stângăcii ce-i dominau jocul.
Ceea ce a urmat în 2004 ar fi putut părea un proiect prea ambiţios
pentru o trupă atât de tânără, dacă nu ar fi fost talentul şi dăruirea
tuturor membrilor echipei, chiar şi în absenţa unui antrenament
profesional specific; “Ars Nova” a montat în aceeasi
formulă regizorală una dintre cele mai frumoase comedii româneşti,
piesa “Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa. Aerul
refreşizant şi tineresc, amintind nostalgic de începuturile artei
teatrale în România a fost înlocuit de maturitatea, inteligenţa şi mai
ales explozivul talent, demonstrate în ambele reprezentaţii susţinute
pe 21 Februarie şi 17 Aprilie 2004 la sala teatrului Betty Oliphant de
pe Jarvis Street de către o echipă formată din Lucian Fetilă, Amatto Reginald
Checiulescu, Dan Făşie, Iulia Fetilă, Andrei Zodian/Călin Herţeg,
Iuliana Cozma şi Camil Coajă. Ceea ce e mai important, succesul a
constituit un imbold pentru membrii teatrului “Ars Nova”.
Montarea a fost reluată în toamna aceluiaşi an, beneficiind din nou de
o sală plină, ca o dovadă a aprecierii pe care publicul românesc a
acordat-o performanţei lor.
A urmat o perioadă mai îndelungată, în care trupa şi-a căutat o nouă
formulă actoricească şi a ales o comedie cu totul diferită;
“D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale a fost
reprezentată în primăvara lui 2009 tot pe scena Betty Oliphant
Theatre. Ion Luca Caragiale a observat anumite tipologii în cârciumele
din Bucureştiul secolului al XIX-lea. În piesa “D’ale
carnavalului” aceste tipologii au fost transformate în personaje
precum: Miţa Baston, Didina Mazu, Nae Girimea (frizerul), Mache
Răzăchescu zis Crăcănel, Iordache (calfa frizerului), Iancu Pampon şi
Catindatul. Succesul de sală al echipei “Ars Nova” fost cu
siguranţă datorat excelentului joc actoricesc al artiştilor Marina
Rîmniceanu, Ioana Belchiţă, Camil Coajă, Relu Georgescu, Dan Micu,
Nicolas Popescu, Călin Herţeg şi Alexandru Belchiţă, dar nu numai: o
scenografie minimală dar extrem de sugestivă, dansurile de epocă ce au
însoţit permanent scenele carnavalului, muzica semnată Johan Strauss
au completat fericit încă una din reuşitele echipei “Ars
Nova”. Un an mai târziu piesa este reluată în aceeaşi
distribuţie (exceptându-l pe Rareş Bunea care l-a înlocuit pe Călin
Herţeg), dar cu o aură atât de diferită; jovialitatea nonşalantă a
interpretului Relu Georgescu în rolul Iordache, apariţia spontană şi
plină de haz a actorului Rareş Bunea în Catindatul, Miţa Baston cu ai
ei regiştri excelent gradaţi de către actriţa Marina Rîmniceanu, un
Iancu Pampon tunător şi hilar interpretat de Dan Micu, Nicolas
Popescu, curtenitor şi galant în rolul Nae Girimea, apariţia
caricaturală a lui Crăcănel, excelent ilustrat de Camil Coajă.
Reluând spectacolul cu piesa
“Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, Compania
Româno-Canadiană de Teatru “Ars Nova” a reușit, în cele două
reprezentații de pe 4 noiembrie 2012, să readucă în lumina reflectoarelor o
nouă montare a piesei, cu un decor realist și frust, fără nici un artificiu
lucios, funcțional și de mare efect, menit să lase să se întrevadă marea
vocație de artist plastic a maestrului Amatto Reginald Checiulescu; un spectacol
care a meritat din plin aplauzele la scenă deschisă ale unui public ce enumera
și câteva oficialități importante ale comunității românești: Consulii României la
Toronto, domnii Doru Liciu și Gabriel Petric, Consulul Onorific al Republicii
Moldova, domnul George Oprea, sau domnul Corneliu Chișu, MP,
Pickering-Scarborough East. Ca un corolar al serii, domnul Chișu a oferit
maestrului Amatto Reginald Checiulescu Diploma de onoare a Guvernului
Canadei pentru împlinirea a 9 ani de activitate artistică și pentru punerea în
scenă a numeroase piese românești de teatru.
Și iată-i acum pe actorii teatrului Ars Nova realizând scenic una dintre
cele mai jucate comedii ale dramaturgiei clasice românești, “O
scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Distribuția pe care regizorul
Amatto Reginald Checiulescu a asamblat-o pentru spectacolele toronteze
este una matură, formată din artiști care au trecut deja prin botezul
emoției scenice care le-a adus profunzimea si seriozitatea înțelegerii
artistice a rolul abordat. Publicul româno-canadian, iubitor al teatrului
românesc este, așadar, invitat să urmărească cele doua reprezentații ale
piesei “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale la Toronto,
pe scena teatrului Betty Oliphant pe data de 30 octombrie și 6 noiembrie 2016
la ora 3 pm. Spectacolul promite nu doar un joc actoricesc excelent, dar și
o montare deosebită, cu o scenografie unică și costume originale.
Mihaela Cudalbu